joi, 11 noiembrie 2010

Tineri muzicieni




Miercuri, 10 noiembrie 2010, iubitorii de muzică au fost invitaţi la Clubul Melomanilor, găzduit de Biblioteca Judeţeană Alexandru şi Aristia Aman, realizator prof. Maria Barbarasă. Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a declarat 201o,Anul Internaţional al Tineretului, în semn de recunoaştere a contribuţiei tinerilor la dezvoltarea societăţii, dar şi sprijinirea lor pentru dezvoltarea personală, educaţie, angajabilitate, promovare, etc. Pentru a ne încadra şi noi în aceste deziderate, întâlnirea va prezenta celor prezenţi, Tineri muzicieni. Sunt invitate să se prezinte : Manuela Enache – maestru de cor al Filarmonicii “Oltenia” din Craiova, Elena Ştefi – soprană, studentă anul II , Departamentul de muzică al Facultăţii de litere, Universitatea din Craiova, Maria Mirela Vlad – soprană, elevă clasa a XI-a, Liceul de Arta “Marin Sorescu”.

Manuela Enache (n. 1984) a început studiul viorii la vârsta de opt ani, sub îndrumarea mamei sale, Mihaela Enache. În perioada 1999 - 2003, a urmat cursurile Liceului de Artă „Marin Sorescu” din Craiova (clasa de vioară a prof. Speranţa Şopov şi Stela Sorocan), apoi, între anii 2004 - 2008, şi-a continuat pregătirea muzicală în cadrul Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti (specializările: dirijat cor academic (clasa conf. univ. dr. Valentin Gruescu), pedagogie muzicală, modul instrumental: vioară (Adrian Buliga, conf. univ. dr. Florin Croitoru).
Activitatea profesională a tinerei muziciene vizează numeroase colaborări artistice, dintre care amintim: dirijor al Coralei Academice a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti (începând din anul 2005); membră a Corului „Cantabile”, fondat de prof. Eugenia Manole (participări la spectacole cu operele Boema, Tosca, Turandot de G. Puccini, Carmen de G. Bizet, Oratoriul „Matthäus Passion” de J. S. Bach, Carmina Burana de C. Orff; artist instrumentist la Teatrul Liric „Elena Teodorini” din Craiova (2002); voce de fond pentru concertul Ştefan Bănică jr., artist vocal în cadrul spectacolului de teatru „Lucrezia Borgia” (Teatrul Naţional „I. L. Caragiale” din Bucureşti) şi membră a Corului „DaCapo” ( 2006); membru al staff-ului organizatoric (Festivalul Internaţional „George Enescu” Bucureşti) şi solist vocal în cadrul corului Bisericii „Delea Nouă” (turneu întreprins în Austria - Viena şi Germania - Nürnberg, München, Ingolstadt) - 2007; solist vocal (Medalion „Ştefan Niculescu”), colaborator al postului Radio România Muzical - 2008. De asemenea, din anul 2008, Manuela Enache este membră a Corului Patriarhiei Române şi asigură vocea de fond pentru formaţia Taxi.
A absolvit cursurile de master - specilizarea stilistică dirijorală, în cadrul Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, la clasa conf. univ. dr. Valentin Gruescu. Dintre ceilalţi profesori eminenţi, sub îndrumarea cărora şi-a perfecţionat pregătirea muzicală, se disting: Dinu Ciocan, Dan Buciu, Dan Dediu, Mihai Diaconescu.
Publicul a vizionat secvenţe înregistrate din concertul coral susţinu în cadrul Zilelor Craiovei 2010, în care Manuela Enache dirijează Corul Academic al Filarmonicii Oltenia, piese de C. Debussy şi A. Bruckner.


Elena Ştefi a este laureată a mai multor concursuri : premiul II la Concursul Internaţional "George Georgescu" - Tulcea 2008 şi premiul III în 2009. Tot în 2009 a primit premiul III la Concursul Naţional "Marţian Negrea".

Maria Mirela Vlad a opţinut premiul I la Concursul Naţional Marţian Negrea ediţia 2009 ; premiul II la Concursul Naţional Paul Constantinescu 2009; Premiul I la Concursul Internaţional George Georgescu Tulcea 2009 şi 2010 şi premiul II la Concursul Naţional de Miniatură Romantică - Galaţi 2010.
Tinerele au interpretat: Aria contesei din " Nunta lui Figaro " de W .A. Mozart - Elena Ştefi iar Mirela Vlad -"Vioreaua" de Mozart şi "Vocaliza" de Serghei Rahmaninov.
Cele doua tinere soprane au fost acompanite de doamna profesoară Adina Pasăre,

cea care le-a însoţit şi le-a acompaniat şi la concursurile la care au participat

Urmăriţi albumul întâlnirii

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu