Biblioteca
Judeţeană “Alexandru şi Aristia Aman” , secţia audio-video, a găzduit miercuri,
24 octombrie întâlnirea Clubulului Melomanilor, cu titlul Interpreţi de altă
dată. Prezentarea şi selecţia audiţiilor au fost realizate de prof. Maria Barbărasă.
Cu
acest prilej a fost difuzat şi filmul “Il Bacio di Tosca”, intrat de puţin timp
în colecţiile bibliotecii.
Filmul "Il Bacio di
Tosca"( Sărutul Toscăi"), realizat în 1984 de regizorul elveţian
Daniel Schmid, este un documentar despre viaţa în Casa di Riposo (Casa de
odihnă) din Milano. Ea a fost construită, în 1896, la iniţiativa lui G. Verdi şi
din fondurile alocate de acesta, pentru a găzdui artiştii care şi-au dedicat
viaţa muzicii şi au ieşit la pensie (unii dintre ei având dificultăţi
financiare). Primii locatari s-au instalat în octombrie 1902, după moartea compozitorului, în anul 1901.
Filmul a obţinut mai multe premii,
în 1985 şi 1986.
"New York Times" a
scris despre film "Bravissimo!"
Filmul urmăreşte pe soprana Sara
Scuderi (1906-1987), împreună cu ceilalţi locatari ai casei , retrăind şi
re-jucând rolurile care i-au făcut faimoşi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu