Muzica se adresează fiinţei, într-un mod nemijlocit, spre deosebire de alte arte, care “vorbesc prin intermediul formelor”. Lumea sunetelor posedă o inteligibilitate imediată, căci elementele care o compun pot induce stări variate, trecând prin exaltaţiile bucuriei, apăsările melancoliei şi modulaţia infinit de tandră a dorului, practic toate aspectele fundamentale şi derivate ale manifestării sensibilităţii umane.
Muzica are trei elemente fundamentale: ritmul (prin tempo şi masură), melodia (prin sunete, intervale melodice, game), armonia (prin intervale armonice, acorduri, cadenţe).
Dacă pentru perceperea ritmului şi melodiei este suficientă urechea muzicală, armonia face apel la inteligenţă. Simultaneitatea de sunete produc reacţii afective şi mentale.
Muzica are, prin acţiunea sa aproape directă asupra sistemului nervos central, mijloace de a produce destul de uşor toate iluziile unei vieţi complete, toată fantasmagoria pasiunilor, a trăirilor senzuale, mergând uneori până la insinuarea dacă nu a inteligenţei, cel puţin a actelor sale.
“Muzica îmi dă senzaţii abstracte: figuri delicioase a tot ce iubesc, a schimbării, a mişcării, a amestecului, a fluxului, a tranformării. …[ muzica] , îmi determină mişcări, îmi desfăşoară spaţiul cu trei sau patru dimensiuni, îmi comunică impresii cvasiabstracte de echilibre, de deplasări de echilibre, îmi dă intuiţia conţinutului, extremelor, intermediarelor, emoţiilor, chiar a materiei.... Mă face să dansez, să răsuflu: mă face să plâng, să gândesc, mă face să dorm, să mă simt fulger, fulgerat; mă face lumină, tenebre; mă subţiază până la fir şi tăcere... Mă face toate acestea şi nu ştiu dacă sunt subiectul sau obiectul, dacă dansez sau asist la dans, dacă posed sau sunt posedat. Sunt în acelaşi timp pe culmea talazului şi la poala lui şi îi privesc înaltul. Această indeterminare este cheia acestui prestigiu”
(Paul Valery)
Muzica are trei elemente fundamentale: ritmul (prin tempo şi masură), melodia (prin sunete, intervale melodice, game), armonia (prin intervale armonice, acorduri, cadenţe).
Dacă pentru perceperea ritmului şi melodiei este suficientă urechea muzicală, armonia face apel la inteligenţă. Simultaneitatea de sunete produc reacţii afective şi mentale.
Muzica are, prin acţiunea sa aproape directă asupra sistemului nervos central, mijloace de a produce destul de uşor toate iluziile unei vieţi complete, toată fantasmagoria pasiunilor, a trăirilor senzuale, mergând uneori până la insinuarea dacă nu a inteligenţei, cel puţin a actelor sale.
“Muzica îmi dă senzaţii abstracte: figuri delicioase a tot ce iubesc, a schimbării, a mişcării, a amestecului, a fluxului, a tranformării. …[ muzica] , îmi determină mişcări, îmi desfăşoară spaţiul cu trei sau patru dimensiuni, îmi comunică impresii cvasiabstracte de echilibre, de deplasări de echilibre, îmi dă intuiţia conţinutului, extremelor, intermediarelor, emoţiilor, chiar a materiei.... Mă face să dansez, să răsuflu: mă face să plâng, să gândesc, mă face să dorm, să mă simt fulger, fulgerat; mă face lumină, tenebre; mă subţiază până la fir şi tăcere... Mă face toate acestea şi nu ştiu dacă sunt subiectul sau obiectul, dacă dansez sau asist la dans, dacă posed sau sunt posedat. Sunt în acelaşi timp pe culmea talazului şi la poala lui şi îi privesc înaltul. Această indeterminare este cheia acestui prestigiu”
(Paul Valery)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu