Pentru că sărbătoarea Paştelui este tot mai aproape, miercuri 13 aprilie, Clubul Melomanilor şi-a propus să aducă în actualitate muzica religioasă de inspiraţie bizantină.
În prima parte a întâlnirii s-au ascultat fragmente din cele patru sectiuni ale Oratoriului Bizantin de Paşti : Patimile şi Învierea Domnului de Paul Constantinescu.
Iata ce spune muzicologul Grigore Constantinescu despre aceasta capodopera a secolului XX:
"Prin filiera îndelungată a spiritualităţii creştine, tradiţia bizantină găseste un lăcaş de vecie pe plaiurile locuite de poporul român, ducând misiunea religioasă pe făgaşurile veşniciei. Paul Constantinescu trăieşte preluarea cântărilor şi semnificaţiei muzicale a Bizanţului, împământenite aici, studiază, înţelege, cunoaşte şi recreează în "Liturghia in stil psaltic" si cele două Oratorii, ridicarea acestei moşteniri spre nivelul de capodoperă de cult..........
Privită în ansamblu, muzica lui Paul Constantinescu ne înfăţişează o originală confluenţă între stiluri diferite, doar aparent opozabile. În acest context , este impresionant efortul artistului de reevaluare, aşa cum o şi declara, a patrimoniului muzical bizantin, folosind ca material tematic cântările cultului ortodox . … Remarcabilă este totodată tendinţa de a recicla monodicul muzicii bizantine vocale transpunand-o in polifonie inetrumentala, proces conturat de-a lungul creatiei sale ......... Polifonizarea şi armonizarea cântului de strană, într-un discurs ce ţine seama de specificul modurilor (ehurilor) liturgice – remarcă muzicologul Valentina Sandu Dediu în comentariul asupra Oratoriului de Paşti – se înscriu printre modalităţile originale de rezolvare a problemelor stilului, armoniei, polifoniei, recitativului, într-o fuziune care contopeşte sursa spiritualităţii bizantine cu cea protestantă, pornind de la modelul Pasiunilor lui Bach. Panoramarea tuturor simbolurilor ce alcătuiesc această măreaţă frescă bizantină profilează o acţiune umană, dramatica. În încercarea de sintetizare a culminaţiilor Oratoriului, ajungem la o imagine realistă, cea a unui conflict dramatic logic conturat, în care Paul Constantinescu a intenţionat să confere geniului oratorial dimensiunile complexe ale unei opere de concert.
Simbolic, prima audiţie a Oratoriului (1946) s-a desfăşurat sub gestul dirijoral inspirat al lui George Enescu...... . Forma definitivă nu a fost prezentată până în 1990, cu Filarmonica "George Enescu" sub bagheta lui Cristian Mandeal, aşa cum înregistrarea pe CD a putut fi ascultată de-abia în 2010 în versiunea dirijorală a lui Horia Andrescu la pupitrul Orchestrei Naţionale Radio şi Corului Academic Radio condus de Dan Mihai Goia. "
Partea doua a întâlnirii a fost rezervată Grupului Psaltic Sfântul Mucenic Dimitrie de la Catedrala Mitropolitană din Craiova, condus de prof. Victor Şapcă.
Iată repertoriul şi câteva explicaţii sumare referitoare la cântările interpretate, făcute de lect. dr.Emanuel Cercel..
“Iată Mirele vine în miezul nopţii …”, glas VII( de Nectarie Protopsaltul) – este un imn specific oficiului liturgic al Miezonopticii– un ansamblu de rugăciuni şi imne rostite mai ales de către monahi la miezul nopţii, ca semn al veghei şi al dorului cu care sufletul asteaptă pe Domnul . Sufletul , cuvânt care în limba greacă este de gen feminine(psyche) este asemenea unei fecioare care îşi aşteaptă mirele. Asemanarea are ca temei pilda celor zece fecioare, întâlnită în Evanghelia dupa Matei, cap XXV, dar şi celebrul text poetic al “Cântării cântărilor”. Acest din urmă text este în esenţă un poem de dragoste. “Cele două personaje , El şi Ea străbat întregul poem într-o uluitoare alternanţă de dorinţă, căutare, ivire, dispariţie, strigăt, şoaptă, apropiere, îmbrăţişare, fericire şi extaz, ca în jocurile prenupţiale ale perechilor pământului” (Bartolomeu Anania). Cu toate acestea, Biserica a avut curajul sa vada în acest text imaginea dragostei dintre om şi Dumnezeu, dragostea agapică.
“Fericit bărbatul…” este un imn alcătuit din câteva versete ale Psalmului I. Este cântat în deschiderea slujbei de seară – Vecernia. Textul psalmului vorbeşte despre statornicia în credinţa, asemănând omul credincios unui copac răsădit la izvoarele apelor, a cărui frunză nu va cădea vreodată.
“Doamne, femeia…” Textul este alcătuit în secolul al IX-lea de către monahia Cassia. Înzestrată cu un remarcabil talent poetic, avea, totodată şi un fel de a fi direct şi sincer – calităţi care au condus-o , se pare, pe calea slujirii lui Dumnezeu într-o mânăstire. În anul 830, la vârsta de 20 de ani, luase parte la o serbare de la palatul imperial împreună cu cele mai frumoase şi educate tinere din Imperiul bizantin, pentru ca Împăratul Teofil să-şi aleagă soţia. Împăratul avea în mână un mar de aur pe care urma să-l ofere celei pe care ar fi ales-o. Teofil o remarcă îndată pe Cassia, nobilă prin frumuseţe şi cultură. Un scurt dialog între cei doi provocă indispoziţia lui Teofil. “Prin femeie ( prin Eva n.n.) a venit tot răul” i se adresase Teofil, cu o atitudine defensivă, ca şi cum se temea a fi înrobit de frumuseţea ei .“Dar tot prin femeie (prin născătoarea de Dumnezeu n.n.) a venit tot binele”, răspunse direct Cassia, derutându-l pe împărat, care oferi mărul unei alte tinere, Teodora de Paflagonia. Cassia s-a retras la mânăstire, unde a avut o însemnată operă imnografică.
În legătură cu textul imnului “Doamne, femeia ceea ce căzuse în păcate multe…”, se povesteşte că monahia Cassia tocmai lucra asupra lui, când împăratul Teofil soseşte la mânăstire. Cassia îşi continuă lucrul în camera ei, în timp ce obştea mânăstirii se grăbi să vină în întâmpinarea împăratului. Auzind, însă, pe sală paşii împăratului şi ai suitei sale, Cassia se refugie în paraclisul învecinat. Intrând în camera ei, împăratul zări compoziţia de pe masa de lucru, pe care autoarea îl dusese déjà până la pasajul care arăta că Eva auzi pe la amiază sunetul picioarelor Domnului în Rai. Teofil luă pana şi, ca un gest de spirit, adaugă cuvintele : “ de frică s-a ascuns”. Cassia a completat apoi imnul fară a modifica adaosul împăratului.
“Prohodul Domnului…” se constituie într-o grupare de imne care dramatizează poetic şi teologic evenimentul morţii Domnului fiind cântată în cadrul slujbei de vineri seara în Săptămâna Patimilor. Este subliniat permanent paradoxul morţii “Datatorului de viaţă” care, cu acest prilej, face din însăşi moartea Sa o sursă a învierii si vieţii.
“Dar cum mori, Viaţa/ Şi cum şezi în mormânt, /Şi împărătia morţii Tu o zdrobeşti/ Şi pe morţii cei din iad îi înviezi.”
“Hristos a înviat” – troparul specific perioadei pascale. Şi în restul anului, slujbele bizantine bisericeşti vestesc permanent Invierea lui Hristos dar niciodată atât de triumfător precum în acest imn.
“Cu trupul adormit ca un muritor…” este aşa numita “luminăndă” a slujbei pascale. Numele de luminăndă provine de la faptul că, la origine, ea era cântată în momentul în care mijeau zorile.
“Cântarea a IX-a a Canonului Sfântului Irodion de la Lainici”, glas I (autor Marin Silviu)
“Stihirile Paştilor” îl au ca autor pe Sfântul Ioan Damaschinul, care, în secolul al VIII-lea a desfăşurat o vastă activitate teologică. Atât textul cât şi melodia pe glasul V irmologic au făcut din aceste stihiri unele dintre cele mai dramatice cântări ale slujbelor bizantine. De precizat faptul că scurtele introduceri recitative ale fiecărei stihiri sunt versete din psalmi. În general, este vorba despre texte mesianice care prefigurau, cu secole înainte, Învierea Fiului lui Dumnezeu. Astfel, în “vrăjmaşii lui Dumnezeu”, de care se aminteşte chiar înaintea primei stihiri, Biserica a văzut nu neaparat oameni – vrăjmaşi ai Domnului – ci mai degrabă puterile întunericului risipite de lumina Învierii.
“Ziua Învierii” este un imn cântat chiar după stihirile Paştilor, în acelaşi glas V dar în varianta lui mai calmă şi mai amplă, numită “stihirarică”. Iubirea de Dumnezeu ar trebui să aibă drept consecinţă iertarea şi iubirea oamenilor (evident cu discernământ). În contextul vietii reînnoite de Hristos omului , răul se vădeşte inconsistent şi efemer.
Ziua Învierii! Şi să ne luminăm cu prăznuirea, şi unul pe altul să ne îmbrăţişăm. Să zicem : fraţilor şi celor ce ne urăsc pe noi; să iertăm toate pentru Înviere. Şi aşa să strigăm: Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând, şi celor din morminte viaţă dăruindu-le!"
Lector univ. Emanuel Cercel
Toţi cei prezenţi au avut parte de momente de adâncă spiritualitate şi înălţare sufletească.
https://picasaweb.google.com/clubulmelomanilor/MuzicaPsaltica?feat=directlink
